I. Țara noastră, muncind o muncă brută și primind în schimb muncă inteligentă, dă mult mai multă muncă decît primește în schimb pentru o valoare mult mai mică.
II. Progresul importului țării, ce merge de patru ori așa de repede ca exportul ei, arată că țara noastră cade tot mai mult în robirea altor țări; că, pe când popoarele Europei își rezervă tot mai mult munca fină a industriei, noi rămânem tot mai mult însărcinați cu munca cea grosolană a agriculturii, încât ne coborâm cu încetul la rolul înjositor de sclavi ai civilizațiunii europene.
III. Puterea de producțiune a țării noastre a ajuns la maximul ei și a început chiar a cădea, căci sporirea exportului nostru nu provine de la o înmulțire a obiectelor exportate, ci de la o urcare a prețului lor. Urcarea prețurilor obiectelor de hrană având însă o limită peste care nu se poate trece, rezultă numaidecît că cifra exportului nostru va rămâne staționară sau chiar va da înapoi. 

IV. O țară propășește în economia ei numai atunci când exportul ei crește în mod proporțional cu importul. Când acesta din urmă crește în dauna celui dintîi, atunci cumpăna bogăției sale se pleacă către sărăcie. […]
VI. Fiecare țară este datoare a dezvolta în sînul ei toate soiurile de muncă permise de natura ei. A se deda unui singur fel, și încă celui mai de rînd, este a se pune de bunăvoie în robirea străinului.
VII. Dacă țara noastră nu poate încă deveni un centru de export al unor obiecte industriale către alte țări, măcar să dezvolte acele industrii care, mulțumind trebuințele ei, să rețină în țară câștigul însemnat pe care-l trag străinii din această împrejurare.
VIII. Industria în țara noastră nu se poate dezvolta prin inițiativa privată. Trebuie ca statul să intervină. De a aceea trebuie început în industria mare cu acele ramuri ce pot fi susținute de stat. Patriotismul în treburi industriale este un vis înșelător.
IX. Tot prin inițiativa statului trebuie trezite în popor culturile industriale sau îmbunătățirile celor existente, căci industriile sînt strîns legate de agricultură și o țară agricolă trebuie să caute a dezvolta mai ales acele industrii care-și trag materiile prime din lucrarea pământului.
X. În sfârșit, tot statul trebuie să încurajeze și creațiunea acelor industrii care își au viața lor numai în clientela privată. Pretutindeni trebuie să se vadă mîna statului cînd este vorba de creațiuni noi. […]
XII. Baza existenței popoarelor în timpurile mai noi este puterea lor. Puterea este rezultatul bogăției. Bogăția nu se poate spori într-un poor decît rafinîndu-se munca acestuia. De aici necesitatea neapărată a unei dezvoltări industriale.

(Comerțul exterior al României cu statele străine în cursul anului 1880, A.D. Xenopol)