Am fost si eu ca tot romanul la acest film, Avatar, in a carui promovare s-au bagat la fel de multi bani ca si in productia lui, am auzit. Si nu degeaba, m-am gandit dupa ce am iesit din sala. Un film prost si scump trebuie promovat. Poate „prost” e prea dur, din respect pentru oamenii care au muncit la el (oricum nu dezinteresat). Si pentru, am auzit, noua tehnologie 3D cu care s-a realizat filmul.

Avatar nu e film, e ceva… animat (iar asta nu stiu daca e bine sau rau). Mai are si niste imagini ca niste confeti (aruncate ordonat ce-i drept).

Ciudata senzatie de frisca artificiala am avut-o atunci cand crengile unei salcii, veti vedea, daca n-ati facut-o, par, daca nu chiar sunt, a fi din tuburi din acelea subtiri fosforescente, de 1 leu. Pana si cel mai tare Arbore din film, CREATIA insasi, fosneste a neoane ieftine.

Ei, pana la urma e un basm, m-am gandit, da’ prost si scump. Cu un erou, Jake, care ajunge in Tara minunilor colorata de-atatea acadele.

Ei, si Jake asta e mic, nu poate sa mearga, e in scaun cu rotile. Dar, in Tara Minunilor, e chiar mare, o sa vedeti. Ca in Inger, ingerasul meu: Eu sunt mic, tu fa-ma mare, / Eu sunt slab, tu fa-ma tare.