Cersetorii se bucurau de acest calugar Nebun, mai ales pentru ca pe el puteai sa-l prostesti cum vrei. De pilda, daca te duceai la el si-i trageai o palma, el indata incepea sa strige si arunca in tine cu placinte, cu bucati de carne si chiar cu bani.

Nu trebuie sa cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni – raspunse pe neasteptate Nebunul. Oare crezi ca Dumnezeu singur n-ar dori sa-i tamaduiasca pe toti oamenii din lume? Dar Lui ii este mai placut cand om pe om se ajuta, pentru ca asa se inmulteste in lume dragostea.

(…) bogatia si intelepciunea omeneasca se aduna cu osteneala si oboseala, ca si caratul prietelor, dar cel care a inteles zadarnicia stradaniilor omenesti ajunge sa le dispretuiasca si sa le imprastie, si ce este mai nefolositor decat o gramada de pietre imprastiate de care se impiedica toti?

– Parinte, cum trebuie sa fie vietuirea noastra?
– Asa sa traiesti pe pamant, ca si cum nu ai fi, dar la plecare sa lasi un gol in urma ta.

(Savatie Bastovoi, Nebunul, Editura Cathisma)