Teoreticianul economic indispensabil al momentului este, cu siguranta, John Maynard Keynes. Reteta lui pentru situatii de criza financiara – actiuni agresive ale guvernului si, prin definitie, mari deficite bugetare – a fost abordarea pe care a avut-o Washingtonul de la prabusirea bancii Lheman Brothers in septembrie anul trecut (…) Istoria pare sa-l fi razbunat pe Keynes. Si sa fi condamnat filozofia laissez-faire care ne-a guvernat in ultimele 3 decenii.

Economistul indispensabil al acesteti filozofii este, fireste, Adam Smith (…) „Smith avea o gandire a  nuantelor. Nu era un aparator atat de infocat al liberalismului fara control” (…) scrie Alan B. Kreuger, profesor de economie la Princeton (…) El „admitea ca rationamentul uman nu este infailibil”.

Smith era, intr-adevar, un sustinator al libertatii individuale si se temea ca guvernele pot strica mersul economiei. Dar tot el a scris ca obiectivul angajatorilor, „oricand si oriunde” este sa tina salariile la un nivel cat mai scazut (…)

Ideile lui Keynes sunt, cu certitudine, importante in eforturile administratiei Obama de a pune capat crizei economice. Dar ideile lui Smith nu sunt nici ele excluse. Mai mult, Smith se dovedeste a fi un ghid util pentru modalitatile alese de Obama pentru a revigora economia americana (…)

Dincolo de criza imediata, marea provocare economica a acestei perioade este aceea de a identifica o modalitate prin care tara se poate bucura de beneficiile sistemului economic liberal al lui Smith, ocolind insa dezavantajele sale. Cativa zeci de ani dupa cel de al doilea razboi mondial, adeptii lui Keynes care au descins la Washington au crezut ca au rezolvat aceasta problema. Cu o combinatie potrivita de cheltuieli publice, reglementare financiara si nivel al dobanzilor, credeau ei, ciclul economic poate fi imablanzit, iar somajul apropape eliminat. „A fost o aroganta”, scrie Paul Krugman, laureat al premiului Nobel (…) in volumul The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008.  Tehnocratii au supraestimat numarul de locuri de munca pe care le-ar putea crea fara a creste inflatia si tocmai inflatia au crescut-o (…)

In The Cost of Capitalism, Robert J. Barbera, un economist cu experienta pe Wall Street, noteaza ca Greenspan si altii au confundat faptul ca cel mai bun sistem economic este capitalismul de piata cu ideea pervertita ca acesta ar fi un sistem perfect. Barbera pledeaza in schimb pentru o sinteza luminata.  O asemenea sinteza – care ia  in considerare teoria lui Smith in spiritul si litera ei, nu distorsionarile ei ulterioare  – se afla in centrul aproape oricarei perspective serioase asupra economiei americane post-criza. Pentru Barbera, ea presupune ca Federal Reserve sa admita ca perioadele de crestere excesiva a preturilor urmate de o prabusire brusca sunt regula si ca e treaba sa sa le previna (…)

(Extras din Teorie si moralitate in noua economie, articol aparut in Book Review, supliment Romania libera, nr. 66, 24 august 09)