(…) Tot Occidentul a devenit un mozaic de regate barbare: ostrogoţi în Italia, vandali în Africa, suevi în Galicia, vizigoţi în Spania şi la sud de Loara, burgunzi în Valea Ronului. În nordul Galiei, ultimii romani conduşi de Syagrius sunt cuceriţi de Clovis în 486; acesta îi striveşte pe alamani în Valea Rinului şi-i respinge pe vizigoţi în Spania. În sfârşit, în Spania s-au stabilit anglo-saxonii. Astefl, la începutul secolului al VI-lea n-a mai rămas nici un petec de pământ supus împăratului. Las prima vedere, catastrofa pare uriaşă (…) Privita ceva mai îndeaproape totuşi, pare mai puţin importantă.
Împăratul nu a dispărut din punct de vedere juridic. Nu a cedat nimic din suveranitatea sa. El continuă vechea ficţiune a confederaţilor (…)
Numai anglo-saxonii îl ignoră. Pentru ceilalţi rămâne un suveran eminent. Theodoric guvernează în numele lui. Regele burgund Sigismund îi scrie în 516-518: Vester quidem est populus meus [Poporul meu este al tău]. Clovis se mândreşte cu faptul că a primit titlul de consul. Nici unul nu îndrăzneşte să-şi ia titlul de împărat.
Pentru aceasta va trebui să-l aşteptăm pe Carol cel Mare. Constantinopolul rămâne capitala acestui conglomerat. Această capitală va arbitra conflictele dintre regii vizigoşi, ostrfogoţi şi vandali (…) Ceea ce supravieţuieşte este Romania.
(Mahomed şi Carol cel Mare, Henri Pirenne, Editura Meridiane)
Bucăţi din cărţi 
Lasă un comentariu