Pluton este Zeul Morţii. El moşteneşte al patrulea element – pământul cu bogăţiile lui. Bogăţiile pământului sunt redate de Proserpina, soţia lui Pluton şi fiică a zeiţei agriculturii – Ceres. El s-a născut din Saturn şi Terra (sau Rheea). Despre Infern avem următoarele povestiri:

Paznicul Infernului este Cerber, câinele cu trei capete. Cele trei capete ale sale întruchipează vârstele omului: copilăria, adolescenţa şi bătrâneţea, deoarece moartea nu alege vârsta nimănui, în Regatul Morţii putând ajunge şi copii şi oameni mari şi vârstnici.

De asemenea Tartarul (sau Infernul) era situat sub pământ, intrarea făcându-se printr-o peşteră foarte mare. Unele scrieri antice localizează intrarea în Infern în craterul vulcanului Etna, altele în diferite alte locaţii din Grecia Magna.

Thanatos era zeul care tăia umbra sau sufletul omului de trup, iar Mercur era zeul care conducea sufletul sau umbra celui mort în Infern.

Se spune că, la început, sufletele morţilor ajungeau la o peşteră în care erau două deschizături. În cer se făceau iar două deschizături pe unde intrau şi ieşeau sufletele celor morţi.

În faţa peşterii se aflau Judecătorii care pronunţau sentinţe şi trimiteau sufletele oamenilor fie pe Câmpiile Elizee, unde era pace perpetuă, fie în Infern să fie chinuite de monştri de foc pentru faptele lor. Printre faptele condamnabile se numărau: împietatea faţă de zei, crima, minciuna, ura şi alte vicii.

La intrare curgea un fluviu numit Stinx, iar pe el mergea cu luntrea sa luntraşul Caron care trebuia să aducă sufletele morţilor în Infern. Pentru a fi dus de Caron în faţa Moirei trebuia să plăteşti o taxă, un ban de aramă ţinut în gură. Se spune că morţii din antichitate erau îngropaţi punându-li-se şi un ban de aramă în gură.

Judecătorii judecau oamenii în funcţie de faptele acestora. În Infern era un fus care desfăşura firul vieţii numit Roata Necesităţii sau Fusul Necesităţii. Moirele sau sorţile prezentau viaţa omului.

Sorţile erau în număr de trei: Clotus, Lacesis şi Atropos. Nimeni nu putea schimba sentinţa dată la judecata oamenilor.

Clotus semnifică firul vieţii, Lacesis este cea care taie firul vieţii, iar Atropos este cea care aleargă fără nici o ordine alegând momentul morţii fie din anii timpurii ai copilăriei, fie din anii de maturitate, fie din anii târzii ai bătrâneţii. Atropos era pentru antici cea mai groznică dintre cele trei Moire.

De prima se lega naşterea, de a doua soarta vieţii şi cum a fost ea trăită şi de a treia timpul morţii. Lacesis reprezintă soarta vieţii pentru că taie firul vieţii, Atropos momentul morţii, fără să respecte nici o ordine sau lege, alergând când spre trecut când spre viitor şi prezent, iar Clotos naşterea vieţii şi durata ei.

Tot în Infern mai existau şi Furiile care erau tot în număr de trei: Allecto, Tisiphone şi Megara. Allecto în limba greacă înseamnă fără oprire, Tisiphone înseamnă timbrul vocii, iar Megara înseamnă nebunie.

Prima se ocupă de furia fără nici o pauză, a doua denumeşte furia şi mai precis tonalitatea din voce, izbucnirea din voce şi glasul care însoţeşte furia, iar a treia jugul sau pecetea furiei care este nebunia.

(Razvan Gheorghe Gabriel, Povestioare cu talc din mitologia romana