Mithraismul a fost religia antică, de origine iraniană, care a prezentat cele mai multe puncte comune cu cea creştină (…)
În mithraism întâlnim aceleaşi elemente de credinţă ca şi în religia creştină:
- împărăţia de 1000 de ani a lui Mithra (şi Sybilla avea preconizată tot o împărăţie de 1000 de ani!)
- Judecata de Apoi şi moştenirea împărăţiei cerurilor de către cei drepţi, alături de Mithra
- împărtăşania cu pâinea şi vinul lui Mithra. Pe pâinea lui Mithra era desenată o cruce!
- botezul
- iertarea păcatelor
şi multe altele.
(…)
Vom prezenta în paralel cele două religii.
1. Naşterea lui Isus şi naşterea lui Mithra
a) Religia creştină:
Isus Hristos a venit pe lume acum 2000 de ani şi a fost născut de Fecioara Maria, care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Ea l-a născut pe Isus într-un staul din Beetleem, asistată de soţul ei şi de animalele din acel loc. Pe cer se spune că păstorii au văzut o stea luminoasă, iar trei magi i-au adus noului născut daruri de preţ.
Aceasta este reprezentarea ideatică a Naşterii Domnului. Să mai spunem că Isus a fost numit Soarele Nostru, Mântuitorul şi că naşterea lui a fost fixată pe 25 decembrie.
b) Religia mithraică
Religia mithraică nu s-a păstrat. Fragmente din misterele religiei antice au reuşit să ajungă până la noi, iar preoţii creştini recunosc cu jumătate de gură că, de fapt, multe ritualuri creştine au fost preluate din mithraism.
Cuvântul mithra înseamnă în limba vedică prieten.
Mithra este un zeu al luminii, al lui Sol Invictus (Soarele Neînvins). El este un zeu al contractului care îi oferă omului nemurirea şi viaţa fericită alături de El, în Paradis.
Legenda spune că Mithra s-ar fi născut într-o peşteră, asistat de animale sălbatice, tot pe 25 decembrie.
Paul Bâlă şi Octavian Chiţan, în opera „Mitul creştin” scriu despre naşterea lui Mithra următoarele: „Naşterea zeului Soarelui sau al fertilităţii se sărbătoarea în diverse părţi ale lumii vechi cu mult înaintea apariţiei creştinismului. Ziua consacrată aniversării acestei naşteri era fie 6 ianuarie, fie 25 decembrie. Creştinii copiind mitul naşterii lui Hristos au reţinut şi aceste două date calendaristice.
Până în secolul IV e.n. creştinii serbează naşterea lui Hristos la 6 ianuarie, zi în care şi egiptenii sărbătoreau naşterea eonului, arabii naşterea lui Dersares, grecii pe a lui Dyonisos şi a pruncului sacru din Eleusis. Începând cu sec. al IV-lea creştinii stabilesc ca dată a naşterii lui Hristos 25 decembrie, dată la care şi mithraiştii sărbătoreau naşterea zeului Mithra.“
În acest sens, chiar papa Leon I le-a spus creştinilor: „Astupaţi-vă urechile la cuvintele otrăvite ale acelora care vor ca o astfel de zi să merite a fi cinstită mai puţin din cauza naşterii lui Hristos decât din cauza naşterii soarelui nou, cum îl numesc ei.“ (Sermo XXII)
Aceiaşi autori: Paul Bâlă şi Octavian Chiţan, tot în „Mitul creştin”, declară: „Mitul cu închinarea păstorilor reia motivul închinării păstorilor la naşterea zeului persan Mithra.“
2. Botezul creştin şi botezul mithraic
a) Religia creştină
Creştinii practică botezul prin scufundare. Se spune că Sf. Ioan Botezătorul, a început să boteze oamenii în apa Iordanului pentru a-i curăţa de păcate. După istorioarele creştine, acesta L-a botezat chiar şi pe Isus. Aşa cum am văzut, la antici, botezul era o practică curentă.
b) Religia mithraică
În religia lui Mithra, tot aşa, se practica botezul prin scufundare. În acest sens, chiar Justin Martirul şi Filosoful, apologet creştin, declara în opera sa „Apologetica”, următoarele: „Cei ce voiesc să intre în temple în care se găsesc ei, mai înainte de a intra să facă o baie.“ (Apologia I LXII)
Despre mithraism, Paul Bâlă şi Octavian Chiţan spun: „Ambele religii aveau în comun botezul prin scufundare (nu stropire)…“
3. Pâinea şi vinul sau euharistia, constituie un punct cheie din religia creştină. Sf. Justin Martirul şi Filosoful spune despre aceasta următoarele: „În misterele lui Mithra, în slujbele ce se săvârşesc cu prilejul iniţierii cuiva i se pune înainte pâine şi un pahar de apă însoţite de unele formule.“ (JUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL , Apologia I, LXVI)
Acest fapt l-a făcut să declare, plin de ură, pe Fermicus Maternus, apologet creştin următoarele: „Veninul unei otrăvi purtătoare de ciumă ai înghiţit, o băutură dătătoare de moarte ai băut în pornirea funestei tale nebunii. Urma de neînlăturat a acestei hrane e moartea ca pedeapsă. Ceea ce te lauzi că ai băut ca dătător de viaţă te împinge la moarte. Altu-i alimentul care dă mântuirea şi viaţa; caută pâinea lui Hristos, băutura lui Hristos!” (De errore profenarum religiorum XVII, 8)
(…)
4. Alte asemănări
Sintetizând religia mithraică, Paul Bâlă şi Octavian Chiţan spun: „Astfel, precum Moise loveşte stânca cu toiagul şi izvorăşte apă, tot aşa Mithra o săgetează şi apa ţâşneşte.
Ca şi Ilie Tesviteanul, el se înalţă la cer într-un car de foc. La naşterea sa, ca şi cea a lui Hristos, vin păstorii să-l adore. Simbolurile animalelor mithraice: leul, taurul şi vulturul se repetă la creştini ca simboluri ale evangheliştilor Marcu, Ioan şi Luca. Soarele şi luna, care stau alături de Mithra pe basoreliefuri, apar în primele reprezentări iconografice ale răstignirii hristice.
Eonul mithraic poartă cheile cerului, ca şi apostolul Petru.
Apoi ambele religii aveau comun botezul prin scufundare (nu stropire), agheasma, descoperirea icoanelor din altar în sunetul clopoţelului, sărbătorirea duminicii, naşterea zeului mântuitor la 25 decembrie, dogma nemuririi sufletului, Învierea şi judecata viitoare, existenţa raiului în sferele superioare ale cerului şi a iadului cu demoni în adâncurile pământului, o morală imperativă, precum şi faptul că credincioşii ambelor culte se numeau între ei fraţi şi se priveau ca atare. Ca şi Hristos, Mithra era socotit zeul luminii, Hristos e numit lumina lumii.“
(…)
(Conflictul dintre pagansim si crestinism, Gheorghe Razvan Gabriel, Editura Mondoro)
Bucăţi din cărţi 
Răspunde-i lui Corneliu Anulează răspunsul