Gandirea critica va fi definita aici ca opusul schemelor de gandire ideologica. Ea inseamna, pentru mine, acel tip de luciditate intelectuala sustinuta de o politica ferma si de o buna doza de scepticism, ca si de ironie; aceasta din urma reuseste cel mai bine sa relativizeze lucrurile si sa constituie un obstacol pentru tentatia judecatilor univoce. Gandirea critica nu poate fi, in prima instanta, decat radicala, dar chiar principiul ei central, dupa care nu exista adevaruri absolute, o face flexibila (…)
Pentru a lamuri modul in care e folosita aici sintagma gandire critica, mi se pare util sa precizez sensurile ideologiei, careia aceasta i se opune. Ideologia e abordata prioritar prin atributele negative ale termenului, acelea care vizeaza sterilitatea intelectuala si radicalismul politic periculos; e vorba aici de sensurile fundamentale care i-au fost atribuite conceptului imediat dupa crearea si lansarea lui de Destutt de Tracy acum 200 de ani. Acestei lecturi negative i se adauga conotatiile lipsei de realism si de pragmatism, precum si cea de simplificare abuziva a realitatii; este desigur o interpretare in cheie conservatoare a conceptului de ideologie care, de altfel, desemna la inceput nu orice ideologie politica, ci doar liberalismul antimonarhist si anticlerical (…)
Fata de reperul constant al ideilor dezvoltate aici, care e individualismul, o mare parte din neajunsurile criticate provin din fondul de rulment colectivist: cei mai multi aleg sa-i reprezinte pe altii, in loc sa se reprezinte pe sine in demersurile lor politice sau in creatiile lor culturale (…) Individualismul radical mi se pare a fi unica solutie viabila pentru marile noastre probleme: iesirea dinspre colectivism inspre democratie, dobandirea unui grad mai mare de realism, de luciditate si eficienta etc.

(Ciprian Siulea, Retori, simulacre, imposturi, Editura Compania)