(…) Pentru [zei] era foarte important sufletul omului, nu ritualurile vreunui cult. Pompilius, al doilea rege din istoria Romei, era de parere ca zeii nu se intalnesc in temple, ci in inima omului. Pe zei acest fapt ii intereseaza.
Se spune ca in insula Cipru, insula zeitei dragostei Venus, traia un sculptor neintrecut, pe nume Pygmalion (…) Veneau la el sa-l admire oameni de pretutindeni si multe fete ar fi vrut sa-i fie sotie pentru ca Pygmalion era foarte frumos. Insa el era dedicat trup si suflet artei sale. Resimtind singuratatea, Pygmalion a sculptat in fildes o fata neasmuit de frumoasa pe care a numit-o Galateea.
Pe 1 aprilie se spune ca era sarbatoarea zeitei Venus (…) Oamenii o cinsteau cu mic cu mare, aducandu-i jertfe si ofrande. Tanarul sculptor se indragosti de Galateea si in ziua mai sus amintita se duse si el la templu sa se roage zeitei. Acesta o ruga pe zeita dragostei sa-i dea statuii sale viata (…) Cum a ajuns acasa a luat statuia in brate si a plans. Si iata ca statuia a prins viata, iar fata pe nume Galateea a devenit sotia lui.

(Razvan-Gabriel Gheorghe, Povestioare cu talc din mitologia romana, Editura Agatha)