Nu cred că există în lumea civilizată o țară unde oamenii să se ocupe mai puțin de filozofie decât Statele Unite.
Americanii nu au o școală filozofică care să le fie proprie și se interesează în foarte mică măsură de toate acelea care învrăjbesc Europa; abia dacă le cunosc numele.
Cu toate acestea, este ușor de remarcat că aproape toți locuitorii Statelor Unite își orientează spiritul în același fel și îl ghidează după aceleași reguli; adică, ei au, fără a-și fi dat vreodată osteneala să-i definească regulile, o anumită metodă filozofică, comună tuturor.
Să te desprinzi de spiritul de familie, de jugul obișnuințelor, de maximele de familie, de opinia de clasă și, pînă la un anume punct, de prejudecățile națiunii; să nu consideri tradiția drept o învățătură iar faptele actuale decît un studiu util pentru a face altfel și mai bine; să cauți singur și numai în tine rațiunea lucrurilor, să tinzi către rezultat fără a te lăsa încătușat de scop și prin formă să urmărești fondul: iată principalele trăsături care caracterizează ceea ce aș numi eu metoda filozofică a americanilor.
Dacă merg și mai departe și dacă voi căuta printre aceste trăsături felurite pe cea principală și care le poate rezuma pe toate celelalte, descopăr că, în majoritatea operațiilor făcute de spirit, orice american nu se supune decît efortului individual al rațiunii sale.

(Despre democrație în America, Alexis de Tocqueville, Editura Humanitas)