Văd bețivii tuturor timpurilor pierzându-și privirea în pahar,
stând la mese de lemn, vărsându-se în marea
sargaselor, din când în când
spărgând nuci cu pumnii însângerați,
cu bătături care se sparg spre miezul nopții,
când lumina stelei e prea puternică.
Le văd spatele ca niște vele umflate
de vântul ce suflă dinspre pahare
și le-a întors ochii pe dos.
Așa își trec viața, o flotilă tăcută,
mai mică, tot mai mică, topindu-se-n zări,
luându-și rămas bun de la malul verde
cu frunți luminoase.

(în limba română de Gabriel H. Decuble)

(Jaluzele deschise, jaluzele închise, Oskar Pastior, Editura Art)