Sărutul conferă legitimitate unei relații. Până una-alta, o relație fără un sărut, ca o căsnicie fără sex, rămâne neconfirmată. Poți spune că ești într-o relație castă, care funcționează pe un plan mai înalt, dar sărutul e o semnătură pe contractul dintre tine și celălalt, ceva care vă apropie literalmente. Sărutul e lipiciul dintre doi oameni care persistă cu mult după ce gurile s-au uscat din nou. Deși se prea poate să ne culcăm cu mai multe persoane decât ne vom căsători, sărutul creează o legătură metafizică și fizică de necontestat, mai ales primul. […]
Deși sărutul e încărcat de atâtea înțelesuri, el în sine e o activitate ciudat de goală, un fel de mânca fără mâncare. Sărutul pare să fie declanșat de ceva din interior, la fel ca plânsul, dar fără nici un beneficiu exterior. Sexul are măcar scopul de a procrea, dar sărutul nu realizează nimic, așa că el devine propriul lui scop. […]
Și pentru că nu poți săruta și vorbi în același timp, limba cu care săruți înlocuiește cu totul limba vorbită. Sărutul devine tăcere, vorbele raționale dispar, făcându-ne literalmente muți. […] Sărutul nu ne răpește doar vorbele, ci și mobilitatea. Nici nu-i de mirare că săruturile lui Shakespeare trimiteau cu gândul la statui de piatră.

(La drum cu Platon, Robert Rowland Smith, Editura Litera)