[…] artificiul i se parea lui des Esseintes marca distinctiva a geniului omenesc.
Spunea ca natura si-a trait traiul, ca a plictisit definitiv – prin dezgustatoarea uniformitate a peisajelor si a cerului ei – rabdarea asidua a rafinatilor. […]
Nu exista, de altfel, nici o inventie a naturii atat de vestita, de subtila sau de grandioasa, incat geniul uman sa nu o poata crea; nici o padure de la Fontainebleau, nici un clar de luna pe care decorurile inundate de lumina electrica sa nu-l poata produce, nici o cascada pe care hidraulica sa n-o poata imita cu dispret; nici o stanca pe care cartonul sa nu o imite; nici o floare pe care taftaua si delicata hartie pictata sa nu o poata egala! […]
Si apoi, studiind opera cea mai pretioasa dintre creatiile sale, a carei frumusete este, dupa parerea tuturor, perfecta si nespus de originala: femeia; nu a fabricat oare omul, de unul singur, o fiinta animata si factice care o inlocuieste cu succes din punct de vedere al frumusetii plastice? Exista oare o fiinta conceputa din bucuriile adulterului si iesita din durerile unui pantece al carei model si tip sa fie mai uimitoare si mai splendide decat ale celor doua locomotive care circula pe calea ferata din Nord? […]
Nu mai exista, printre fragilele frumuseti blonde si maiestuoasele frumuseti brune, asemena tipuri de zveltete delicata si de forta terifianta; putem afirma cu certitudine ca omul a facut, la randul sau, opere la fel de bune ca acelea ale Dumnezeului in care crede.

(In raspar, Joris-Karl Huysmans, Editura Univers – Colectiile Cotidianul)