[…] Termenul de cetatenie are doua semnificatii distincte, una pasiva si una activa. In aceste sens, un cetatean poate fi o persoana care, aflandu-se sub legile si practicile unui anumit stat, are atat drepturi, cat si obligatii, indiferent de caracterul acelui stat […], putand fi numiti buni cetateni daca dau ascultare legilor si isi pastreaza mainile curate. Acest tip de cetatenie poate fi numit cetatenie pasiva.
Al doilea tip de cetatean il putem gasi in statele democratice de astazi, unde o majoritate din locuitori se bucura de drepturile politice care au rezultat de la o clasa conducatoare din republicile orasenesti timpurii moderne din Grecia si Roma: libera exprimare, alegerea functionarilor publici si dreptul de a forma organizatii pentru a schimba lucrurile, fie ele mici sau mari, sau pentru a preveni schimbarile nedorite. Aceasta este cetatenia activa care atrage dupa sine nu doar un comportament supus si corect, precum in cetatenia pasiva, ci si participare politica. […]
O persoana poate fi un bun cetatean intr-un stat autocratic, dar poate fi un bun cetatean si intr-un stat democratic, insemnand ca acesta poate respecta legea, isi poate plati taxele, poate conduce cu atentie si poate avea un comportament social (adica sa aduca o minima ofensa celorlalti, dar nu se poate implica in probleme care sa afecteze poltica publica cat de putin – pot doar sa voteze (lucru pe care un numar mare de persoane nu il mai practica). […] Cetatenia implica de fapt discutii publice privitoare la faptul daca legile functioneaza prost sau daca nu sunt corecte, si cum pot fi schimbate. Tinerii au nevoie de o educatie care sa-i ajute sa devina, prin cunostinte si experiente, invatati din punct de vedere politic […].

(Politica drept forma de conducere: politica, cetatenia si democratia, Bernard Crick, in volumul Ce este politica?, CA Publishing)