Povestea lui 0 este straveche. Radacinile ei sunt infipte in zorii matematicii, cu mii de ani inainte de aparitia primei civilizatii, cu mult inainte ca oamenii sa invete sa citeasca si sa scrie. Insa, pe cat de normal ne pare noua zero astazi, pe atat de straina – si de inspaimantatoare – era ideea existentei lui pentru popoarele din vechime. Un concept oriental, nascut in Semiluna Fertila cu cateva secole inainte de nasterea lui Hristos, zero nu numai ca evoca imagini ale unui neant primordial, ci avea si periculoase prorprietati matematice. In zero sta puterea de a zgudui constructia logicii.
Inceputurile gandirii matematice au pornit din dorinta de a numara oi si din nevoia de a tine evidenta asupra proprietatii si asupra trecerii timpului. Nici una din aceste sarcini nu are nevoie de zero; civilizatia functiona perfect deja de milenii, inainte ca acesta sa fie descoperit. Si, intr-adevar, zero a fost atat de urat de unele culturi, incat acestea au ales sa traiasca fara el. (…)
Oamenii de stiinta stiu cu certitudine un singur lucru: cosmosul s-a nascut din nimic si va reveni la nimicul din care provine.
Universul incepe si sfarseste cu zero.

(Zero, Charles Seife, Editura Humanitas)