De intri pe cotidianul.ro o sa te izbească cât de bine arată ca un cur. Iar scriitura lui Cornel Nistorescu este, păcat, zbârcită ca o babă:

„E ca povestea unei stânci de pe Valea Oltului. Întâi se fisurează, apoi primeşte apă. Apa îngheaţă, crăpătura se umflă şi, dintr-odată, se rupe. Dar stă acolo agăţată până vine o altă pietricică sau o pasăre mai grea şi aterizează pe pietroiul nemişcat. Dintr-odată, cu acel impuls imperceptibil care rupe echilibrul, stânca o ia la vale!

Încet, încet, până trece de o tufă şi mai apoi de un copac mai tânăr. Îl culcă lin ca o palmă pusă pe netezit panta muntelui şi dintr-odată drumul devine ceva mai liber. Stânca grea de tone, nimeni nu ştie câte, prinde viteză. Doboară şi copaci groşi, rupe şi alte stânci, le porneşte şi pe acelea, mişcă şi pietricelele mărunte care o iau şi ele la vale într-un fel de huruit geologic, de ruperea lumii. Gata! Nici dracul n-o mai opreşte. Nici cu dinamita, nici cu buldozerul, nici cu trunchiuri de copaci. Se duce până unde o poartă inerţia şi se opreşte pe primul loc mai drept din fundul văii. Uneori trece şi de şosea şi se duce până în apele Oltului.

Cam aşa se desfăşoară lucrurile acum. Enormul bolovan de încredere şi speranţă numit Traian Băsescu s-a rupt din Muntele României”. (…)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby