La noi în Liban sunt trei forme esenţiale de cultură.
Forma supremă este însă Jihadul, Războiul Sfânt. Jihad este atunci când te trezeşti dimineaţa să faci rost de bani pentru familie, jihad este şi atunci când lupţi pentru patrie, pentru toată ţara.
Mai este Intifada. Intifada este atunci când eşti sclav mult timp şi la un moemnt dat nu mai vrei şi te răzbuni şi loveşti cu ce apuci. Cu scaune, cu sticle, cu pietre. Ca la palestinieni. Războiul cu pietre. Războiul de stradă. Intifada. (…) Urmează apoi banul. Dacă faci bani eşti bun şi urmează femeia. (…) La mulţi din libanezi, banul e la fel de sfânt ca şi Jihadul. Adică noi când ieşim din casă dimineaţa după bani, e la fel ca beduinii noştri străbuni care ieşeau la vânătoare cu suliţa şi arcul sau puşca. Sfântă este şi femeia, nevasta sau mama.

(Bătăuş în cârciuma blues-ului, Cristian Biru, Editura Alter Ego Cristian)