De ce-ţi fi atât de ferm şi de solemn încredinţaţi că numai normalul şi pozitivul, sau, într-un cuvânt, că numai propsperitatea îi prieşte omului? Nu cumva o fi greşind raţiunea în privinţa foloaselor? Ia gândiţi-vă: nu cumva i-o fi plăcând omului şi altceva decât propsperitatea? Nu cumva îi prieşte, în egală măsură, şi suferinţa? (…) Uneori suferinţa îi place teribil, până la pasiune. (…) Să se întrebe fiecare pe sine, dacă-i om şi dacă a apucat cât de cât să trăiască. După mine, e oarecum indecent să-ţi placă numai propsperitatea. Bine sau rău, uneori e foarte plăcut să mai faci şi zob câte ceva. Eu, trebuie să o ştiţi, nu pledez nici pentru suferinţă, nici pentru prosperitate. Eu pledez… pledez cauza capriciului meu (…)

(Omul din subterană, F.M. Dostoievski)