Pe vremea aceea, cuvântul meu meu preferat era eliberare. Eliberare de lucrul acesta şi de celălalt, de acum şi apoi, de aici şi de dincolo: eliberare de toate.
Voiam să mă despoi pe mine însumi şi să despoi totul: să mă întorc la nuditatea perfectă, la înspăimântătoarea libertate a unui ateu radical şi universal. Iar când mi s-a părut că sunt gol şi că durerile şi gândurile lumii nu mai sunt ale mele, am vrut să-mi reclădesc lumea mea. În două feluri: prin puterea spiritului şi prin evocarea fantasticului – cu ajutorul voinţei şi poeziei.

(Giovanni Papini, Un om sfarsit, Editura Polirom)