La începutul anilor 50, campionul bombardierelor strategice în SUA era faimosul, agresivul şi dictatorialul general Curtis LeMay, şeful departamentului Strategic Air Command din cadrul Forţelor Aeriene (…) După război, el a creat o forţă militară ce a asigurat timp de ani de zile întâietatea Americii. Aceasta putea lansa bombe nucleare asupra unor ţinte strategice din Uniunea Sovietică, Europa de Est şi China, omorând, dacă era nevoie, până la 60 de milioane de oameni (conform unei estimări secrete din 1954).

După cum relevă Sheeha, problema cu LeMay era că, pe la mijlocul anilor 50, „nu mai era dispus să asculte nici o opinie contrară ideilor lui preconcepute”. El era convins că bombardierele lui pe care le lăuda ca fiind „cel mai bun vehicul” în „lupta contra puterii aeriene sovietice”, reprezentau elementul-cheie care va duce la câştigarea războiului rece. LeMay susţinea chiar că SUA n-ar mai trebui „să facă depozite de arme convenţionale” pentru că sunt „depăşite” şi ar trebui să recurgă doar la echipament nuclear (…)

Din fericire pentru noi to’i, a găsit un adversar pe măsur, în eorul cărţii lui Sheehan, generalul Bernard Schriever (…) Născut în 1910, în nordul Germaniei, Schriever a venit în Statele Unite în 1916 împreună cu mama sa, pentru a-şi cunoaşte tatăl, fost ofiţer în armata germană (…)

Neavând aceiaşi ochelari de cal ca LeMay, Bennie Schriever şi-a dat seama că Uniunea Sovietică avea să-şi bazeze sistemul de apărare în viitor nu pe bombardiere, ci pe rachete balistice intercontinentale, capabile să lovească ţinte din Statele Unite cu doar 15 minute de avertisment prealabil. Kremlinul perfecţiona, de asemenea, cu rapiditate rachetele sol-aer, care puteau distruge în timpul zborului îndrăgitele bombardiere ale lui LeMay. Schriever era îngrijorat că, dacă Pentagonul nu îşi reorienta imediat ambiţiile dinspre bombardiere înspre rachete, Kremlinul avea să fie capabil în doar câţiva ani să ameninţe întraga planetă

(…) Scriever a devenit o persoană indispensabilă în crearea rachetelor balistice intercontinentale în timpul războiului rece (…) Eisenhower a ordonat în secret Pentagonului să producă rachete balistice intercontinentale cu maximă urgenţă (…) Uniunea Sovietică testa deja rachete balistice cu rază medie de acţiune (…)

Succesul lui Schriever poate fi măsurat în mărimea arsenalului: în decembrie 1962, SUA se putea lăuda că 132 rachete balistice intercontinentale Atlas le apără de Uniunea Sovietică (…) „I-am bătut pe ultima sută de metri”, avea să spună ulterior Schriever.

(Extras din „Apărare antirachetă”, articol apărut în Book Review, ediţia română, 5 octombrie 2009)