Înfricoşător la romanul The Lost Symbol (Simbolul pierdut) este că Brown – care n-a tresărit când Vaticanul a condamnat Codul lui Da Vinci şi a boicotat filmarea lungmetrajului Îngeri şi Demoni la Roma – a fost fermecat de cealaltă veche sectă puternică şi secretoasă, masonii.
Cartea lui este mai degrabă o încercare disperată de a intra în graţiile acestora decât o tentativă de a interpreta bizarele rituri şi simboluri masonice care iluminează – ca în Illuminati! – felul în care acest club privat de elită pentru bărbaţi a fost implicat în modelarea capitalei americane şi a civilizaţiei occidentale încă de pe vremea când George Washington a pus piatra de temelie a Capitoliului într-un ritual masonic.
(…)

Brown a devenit bogat şi celebru fără să dobândească vreo brumă de subtitlitate. Personajele lui nu îşi mijesc ochii în întuneric, ci în întuneric beznă. Ele nu sunt uimite, ci mute de uimire.
(…)

La fel ca în cazul Codului lui Da Vinci, nu există nici un climax. Brown ar trebui să nu-şi mai bată capul cu piramidele neterminate, şi să-şi facă griji în privinţa romanelor neterminate. Cel puţin Spielberg şi Lucas ne-au dat o Arcă şi nişte aventurieri. De la Brown nu obţinem cunoştinţe care „să schimbe profund lumea aşa cum o ştim”, ci doar o grămadă de baliverne în stil New Age despre cum noi suntem zeii pe care îi aşteptăm (…)

Ce naiba, Dan?!

(Secrete capitale, recenzie de Maureen Dowd în Book Review nr. 73)