(…) în configuraţia politică a Republicii romane nu existau partide constituite, cu programe politice bine definite: concurenţa politică avea loc între facţiunile aşa-numiţilor optimates şi populares. Primii reprezentau, grosso modo, interesele aristocraţilor (nobiles, patricii) şi ale clasei medii a cavalerilor (ordo equester), cu mare pondere financiară, ami ales în cazul tagmei publicanilor, care erau arendaşi şi antreprenori în însărcinarea statului. Popularii reprezentau diferite straturi ale plebei urbane, inclusiv proletarii.

Între programele lor politice nu existau delimitări precise, ele putând include elemente proprii facţiunii adverse. În Senatul roman, dominat de optimaţi, se găseau şi reprezentanţi ai cavalerilor şi ai plebei, care urcaseră treptele acelui cursus honorum (…)

(Mic manual de campanie electorală (Prefaţă), Quintus Tullius Cicero, Editura Art)