(…) Statele Unite sunt bolnave de sex încă de la stabilirea, pe coasta de est, a primelor colonii europene, compuse la origine din disidenţi ai Bisericii anglicane, puritani sau quakeri care au fugit din Europa dezmăţată (cea a familiei Borgia şi a Romei papistaşe, asimilată cu „marea târfă a Babilonului”), pentru a construi în Lumea Nouă împărăţia lui Dumnezeu (…)
Pentru Cotton Mather şi principalii predicatori, colonia Massachusetts era o nouă Ţară Sfântă ai cărei locuitori, Versus Israel, trebuiau să lupte împotriva amaleciţilor şi a filistinilor, în ocurenţă amerindienii, şi împotriva vicleniilor Diavolului omniprezent în sânul unui ţinut sălbatic şi virgin. Last but not least, amatorii de simboluri vor remarca faptul că prima aşezare britanică de peste ocean a fost numită VIRGINIA, în onoarea reginei fecioare Elisabeta I (…)
Mini-statele teocratice albe au avut de înfruntat o dublă realitate, contradictorie şi dureroasă: pe de o parte, Pilgrim Fathers (părinţii pelerini, puritani) de pe Mayflower, bigoţi şi pudibonzi (…); pe de altă parte, nou-veniţii, rebuturile societăţii engleze, adică borfaşi, asasini, proxeneţi şi prostituate, condamnaţi a alege între spânzurătoare şi plecarea în colonii, unde zdrobitoarea disproporţie numerică între bărbaţi şi femei producea, la primii, un puternic sentiment de frustrare şi un îndemn de a încălca voios regulile moralei. Această mentalitate de asediaţi – Israel înconjurat de amaleciţi – şi exaltarea religioasă acestor miniIerusalimuri terestre explică formarea unei uimitoare morale sexuale, care făcea din plăcerile cărnii stigmatul diavolului, un diavol cu multiple înfăţişări: de o parte, frumosul predicator care stârnea fără voia lui în sufletul enoriaşelor sentimente vinovate, de alta, indiana lascivă sau negresa seducătoare, figuri emblematice ale ispitei, ale desfrâului şi păcatului (…)
(Don Juanii care ne conduc, Patrick Girard, Editura Humanitas)
Lasă un comentariu