Şi, într-adevăr, prinţul Vibescu mergea aşa cum se crede la Bucureşti că merg parizienii, adică, făcând nişte paşi mici şi grăbiţi, legănându-şi fundul. De-a dreptul încântător! Iar când un bărbat păşeşte aşa la Bucureşti, nici o femeie nu-i rezistă, fie ea şi soţia primului-ministru.
O dată ajuns în faţa porţii viceconsulatului Serbiei, Mony se pişă îndelung pe faţadă, după care sună (…)

(Amorurile unui prinţ, Guillaume Apollinaire, Editura Paralela 45)