Stând cu mâinile întinse în afara patului, Plume se miră că nu atinge peretele. „Ca să vezi, se gândi el, l-au mâncat furnicile…” şi adormi la loc.
Puţin după aceea, nevastă-sa îl înşfăcă şi-l scutură: Ia uite-te, leneşule! îi spuse ea. În timp ce tu îţi vedeai de dormit, ne-a furat unu’ casa”. Într-adevăr, de jur-împrejur, se întindea, limpede, cerul. „Eh, asta e” se gândi el.
Puţin după aceea, se auzi un zgomot. Era un tren care venea spre ei în goana mare. „După aerul grăbit pe care-l are, se gândi el, o să ajungă sigur înaintea noastră” şi adormi la loc.
Pe urmă, îl trezi frigul. Era plin de sânge. Câteva bucăţi din nevastă-sa zăceau pe alături. „O dată cu sângele, se gândi el, întotdeauna ies la iveală multe neplăceri; aş fi fost foarte fericit dacă trenul ăsta ar fi putut să nu treacă pe-aici. Dar, de-acum, fiindc-a trecut…” şi adormi la loc.
– Să vedem, spunea judecătorul, cum explicaţi faptul că nevasta dumneavoastră s-a rănit aşa de tare încât a fost găsită ciopârţită în opt bucăţi, fără ca dumneavoastră, care eraţi lângă ea, să fi putut face măcar un gest pentru a împiedica acest lucru, ba chiar fără să băgaţi de seamă. Iată care este dilema. În asta stă toată chestiunea.
În această problemă, nu pot să-l ajut, se gândi Plume şi adormi la loc.

(povestirea un Om liniştit din Un oarecare Plume, Henri Michaux, Editura Paralela 45)