Au trecut mai bine de 22 de veacuri de când se foloseşte batista. Membrii aristocraţiei greceşti şi romane utilizau batista exclusiv în scopul uscării pielii transpirate (…) De aici primul ei nume latin: sudarium. Ştergerea gurii şi suflarea batistei erau considerate drept semne de lipsă de educaţie. Ulterior – tot în societatea romană imperială – apare şi batista utilizată la ştersul gurii, a buzelor, numită orarium. Ea putea fi folosită şi pentru semnalizarea unui rămas bun. Iată, aşadar, că fluturarea batistei în semn de despărţire e veche de apropae două milenii. Nu se flutura însă sudarium-ul, ci doar orarium-ul.

Uzul batistei – pierdut pentru un moment în evul mediu timpuriu – cunoaşte o reînflorire în oraşele italiene şi în Flandra, începând cu secolul al XIII-lea. De astă data batista, numită fazoletto, servea la ştergerea feţei de grăsime şi transpiraţie. De-abia în timpul domniei regelui francez Filip al IV-lea cel Frumos (1285 – 1313) batista cunoaşte o adevărată revenire la rangul avut cu secole înainte, în societatea romană. Scopul ei principal însă devine… alungarea muştelor prin fluturare (de unde numele ei francez – mouchoir). Multă vreme apanaj al păturilor dominante ale societăţii (municipalitatea din Augsburg, Germania decretase în 1530 interzicerea folosirii batistelor de către oamenii de rând), batista intră în uzul general de-abia la mijlocul secolului al XVII-lea.

(Cine ştie răspunde, Mihai Ferăscu, Editura Politică)