Conturile sunt realizate periodic pentru a evalua nivelul de performanţă a unei organizaţii (…) Trei situaţii financiare vă vor permite să evaluaţi succesul unei companii. Contul de profit şi pierderi arată venitul minus cheltuielile. Contul de profit şi pierderi, supranumit „cartea de istorie”, arată ce s-a întâmplat în organizaţie în anul financiar anterior. Bilanţul indică activele (v. definiţie) minus pasivele (v. definiţie). Bilanţul contabil, supranumit „instantaneu”, arată situaţia financiară actuală a organizaţiei. Fluxul de lichidităţi înregistrează scăderile sau creşterile de lichidităţi. Fluxul de lichidităţi arartă ce s-a întâmplat anul trecut cu cel mai important activ al unei firme: banii lichizi.

Când a inventat contabilitatea în partidă dublă, cu aproximativ 500 de ani în urmă, călugărul italian Fra Pacioli, a oferit lumii o modalitate eficientă de păstrare a evidenţei contabile. Tranzacţiile erau înregistrate de două ori (o dată pentru a arăta de unde provine un articol şi a doua oară pentru a arăta cum a fost consumat), astfel ca nimic să nu se piardă. Azi contabilii utilizează aceleaşi principii pentru a întocmi situaţii financiare care ilustrează atât poziţia financiară actuală, cât şi pe cea din trecut a unei organizaţii.
(…) Pe lângă rapoartele anuale şi conturile pentru uz extern, organizaţiile alcătuiesc şi conturi interne sau de management. Acestea sunt utilizate numai în cadrul organizaţiei şi au un caracter flexibil în măsurarea diferitelor aspecte (uneori non-financiare) ale performanţei economice, neffind supuse reglementărilor referitoare la pregătirea celor cu destinaţie externă (…)

Dintre cei cinci factori care influenţează conturile, reglementările interne ale firmei şi practicile contabile au cel mai puternic impact aasupra modului de întocmire a conturilor; apoi urmează organisemle juridice şi fiscale şi reglementările internaţionale.

(Cum să înţelegem contabilitatea, Stephen Brookson, Editura RAO)