…Iată că mai am şi o rugăminte către Dumneavoastră; am conceput şi în curând voi începe să scriu un mare roman în care vor apărea des, printre alţii, şi copii, şi anume minori, aproximativ între 7 şi 15 ani. Vor apărea mulţi copii. Îi studiez cum i-am studiat de altfel întreaga viaţă, îi iubesc foarte tare şi am şi eu. Însă observaţiile unui om ca Dumneavoastră (eu înţeleg acest lucru) ar fi preţioase. Deci vă rog să-mi scrieţi despre copii ce ştiţi dumneavoastră. Şi despre copiii petersburghezi, care vă strigau nenicule şi despre copiii din Elizavetgrad, şi despre tot ce ştiţi dumneavoastră. (Întâmplări, obiceiuri, răspunsuri, cuvinte şi cuvinţele, trăsături, familia, credinţa, ticăloşia şi nevinovăţia; natura şi profesorul, limba latină şi altele, şi altele – într-un cuvânt, ce ştiţi dumneavoastră.) Mă veţi ajuta foarte mult, vă voi fi foarte recunoscător şi voi aştepta cu o cumplită nerăbdare.

Scrisoare către V. V. Mihailov, Petersburg, 16 martie 1878

…Această a 5-a carte este, în concepţia mea, punctul culminant al romanului şi trebuie încheiată cu o mare atenţie. Ideea ei, cum o veţi vedea din textul trimis, este descrierea blasfemiei duse la extremă şi a sâmburelui ideii distrugerii în Rusia timpurilor nonstre, în mediul tineretului rupt de realitate; iar alături de blasfemic şi anarhism, – negarea lor, pe care o şi pregătesc acum în ultimele cuvinte rostite pe patul de moarte de stareţul Zosima, unul dintre personajele romanului. Deoarece dificultatea sarcinii pe care am luat-o pe umerii mei este evidentă, sunt sigur că Dumneavoastră, preastimate Nikolai Alekseevici, veţi înţelege şi îmi veţi ierta faptul cu am preferat să lungesc romanul cu două cărţi decât să-mi stric, grăbindu-mă, capitolul culminant. În totalitatea lui capitolul va fi plin de mişcare. Iar în textul pe care vi l-am trimis acum nu fac decât să descriu caracterul unuia dintre cei mai importanţi eroi ai romanului care îşi exprimă aici convingerile cele mai de seamă. Aceste convingeri sunt tocmai ceea ce eu consider a fi sinteza anarhismului rus contemporan. Nu este negarea lui Dumnezeu ci a sensului creaţiei sale. Întregul socialism a apărut şi a început prin a nega sensul realităţii istorice şi a ajuns la progamul distrugerii şi anarhismului. Anarhiştii principiali au fost în multe cazuri, oameni cu convingeri profunde. Eroul meu atacă o temă, după părerea mea imbatabilă: absurditatea suferinţelor la care sunt supuşi copiii, şi deduce din ea absurditatea întregii realităţi istorice. Nu ştiu dacă mi-a ieşit bine, ştiu însă că imaginea eroului meu este într-o oarecare măsură reală (În Demonii erau o mulţime de personaje care mi-au fost reproşate ca fiind fantastice, însă apoi, nu ştiu dacă o să mă credeţi, ele eu fost toate confirmate de realitate, ceea ce dovedeşte că fuseseră bine dibuite. K. P. Pobedonosţev mi-a povestit, spre exemplu, despre două, trei cazuri de anarhişti arestaţi, care semănau în mod surprinzător cu cei descrişi de mine în Demonii). Tot ce spune eroul meu în textul pe care Vi l-am trimis, se bazează pe realitate. Toate poveştile cu copii s-au întâmplat în realitate, au fost tipărite în ziare, – pot să indic şi unde anume, nimic nu este inventat de mine. Generalul care a stârnit asupra unui copil o haită de câini şi toată întâmplarea – sunt fapte reale, au fost publicate în iarna asta, în ,,Arhiva”, se pare, şi retipărite în multe ziare. Iar blasfemia eroului meu va fi solemn combătută în cartea următoare (cea din iunie), la care şi lucrez acum cu teamă, emoţie şi încântare, considerând scopul meu (zdrobirea anarhismului) un act de eroism civic. Uraţi-mi deci succes, mult stimate Nikolai Alekseevici.

Scrisoare către N. A. Liubimov. Staraia Russa, 10 mai 1879