EEA – Acronimul pentru European Economic Area – zonă formată din Uniunea Europeană şi toate ţările EFTA (v. mai jos), cu excepţia Elveţiei. Acordul EEA, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, permite Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei să se bucure de beneficiile pieţei unice UE, fără a avea privilegiile şi responsabilităţile derivate din calitatea de membru al Uniunii Europene.

EFTA – Acronimul pentru European Free Trade Association – organizaţie fondată în 1960 pentru a promova comerţul liber de bunuri între statele membre. Iniţial EFTA a cuprins şapte ţări: Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia şi Portugalia. Finlanda a aderat la EFTA în 1961, Islanda, în 1970, iar Liechtenstein în 1991. În 1973, Marea Britanie şi Danemarca au ieşit din EFTA şi au aderat la EEC (v. mai sus). Au fost urmate de Portugalia în 1986, iar de Austria, Finlanda şi Suedia, în 1995. Astăzi, tările membre EFTA sunt: Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

FEDERALISM – Sensul larg al acestui termen se referă la orice sistem de guvernare în care mai multe state alcătuiesc o structură unitară rămânând în acelaşi timp independente din punct de vedere al afacerilor interne. Susţinătorii acestui sistem sunt numiţi „federalişti”. Australia, Canada, Germania, Elveţia Statele Unite sunt ţări cu un model federal de guvernare în care unele politici (cum ar fi politica externă) sunt decise la nivel federal, în timp ce alte decizii se iau individual, de către fiecare stat. De remarcat că Uniunea Europeană nu se bazează pe nici unul dintre aceste modele. UE nu este o federaţie, ci o formă de uniune unică, în care statele membre sunt naţiuni independente şi suverane, dar au interese comune. Aceasta le conferă putere şi influenţă colectivă pe scena politico-economică mondială, lucru care nu ar fi fost posibil dacă ar fi fost separate. O întrebare adusă în discuţie în privinţa viitorului Europei este dacă UE ar trebui sau nu să devină mai „federală”.

Previziune financiară (FINANCIAL PERSPECTIVE) – În acest context, cuvântul „previziune” are sensul de „planificare”. UE trebuie să îşi planifice activităţile cu mult în avans şi să se asigure că are destule resurse financiare pentru duce la bun sfârşit ceea ce şi-a planificat. Prin urmare principalele instituţii ale UE (Parlamentul, Consiliul Europei şi Comisia Europeană) trebuie să îşi fixeze priorităţile pentru următorii ani şi să elaboreze un plan de cheltuieli, adică o „previziune financiară”. Aceasta se referă la suma maximă pe care UE o poate cheltui şi domeniile vizate. „Previziunea financiară” permite astfel Uniunii Europene să aibă control asupra cheltuielilor, într-o lume în care preţurile sunt în ascensiune.

Fortăreaţa Europa (FORTRESS EUROPE) – Expresia se referă la protejarea Europei în faţa influenţelor din afară, în special a influenţelor culturale. Sintagma “Fortress Europe” este folosită adesea în dezbaterile despre azil şi politica de imigraţie.

Armonizare (HARMONISATION) – Se referă la uniformizarea legislaţiei statelor adesea pentru a îndepărta barierele naţionale care obstrucţionează libera mişcare a forţei de muncă, de bunuri, servicii şi capital. Armonizarea se referă şi la coordonarea regulamentelor naţionale de ordin tehnic astfel încât produsele şi serviciile să poată fi comercializate liber în spaţiul UE. Contrar celor crezute, asta nu înseamnă a standardiza fără noimă totul, de la forma castraveţilor, la culoarea morcovilor.

Strategia de la Lisabona (LISBON STRATEGY)– Pentru a concura cu alţi jucători mondiali, Uniunea Europeană are nevoie de o economie modernă eficientă. În cadrul întâlnirii de la Lisabona, în martie 2000, liderii politici din UE şi-au fixat drept obiectiv ca în 10 ani UE să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, capabilă să-şi susţină dezvoltarea prin locuri de muncă mai multe şi mai bune şi printr-o mai mare coeziune socială. Liderii europeni au stabilit o strategie detaliată pentru îndeplinirea acestui obiectiv. „Strategia de la Lisabona” acoperă domenii precum cercetarea, educaţia, training-ul, accesul la Internet, afacerile online. Acoperă, de asemenea, reforma sistemelor de protecţie socială, o reformă sustenabilă de ale cărei beneficii să se bucure generaţiile viitoare. În fiecare an, primăvara, Consiliul Europei analizează progresele făcute în implementarea strategiei de la Lisabona.

SOCIAL DUMPING – Este un proces prin care manufacturierii închid fabricile în zonele în care forţa de muncă este scumpă, pentru a le deschide în acele zone în care forţa de muncă este ieftină. Scopul acestei strategii este de a reduce cheltuielile şi de a mări profitul companiilor. Totuşi, aceasta duce adesea la creşterea şomajului în Europa.

Parte implicată (STAKEHOLDER) – Orice persoană sau organizaţie interesată sau afectată de legislaţia şi elaborarea politicilor UE este parte implicată în proces. Comisia Europeană susţine consultarea cât mai multor părţi implicate înainte de a propune noi legi sau noi iniţiative în domeniul politicilor.

Traducere si adaptare dupa: http://europa.eu/abc/eurojargon/index_en.htm