ANTITRUST (Anti-trust) – Politica UE urmăreşte garantarea unei competiţii libere şi corecte pe piaţa unică, interzicând orice asociere care restricţionează competiţia. (ex. parteneriate secrete între companii pentru creşterea artificială a preţurilor, abuzuri ale firmelor care deţin o poziţie dominantă pe piaţă). Astfel de reglementări ale UE sunt cunoscute sub numele legislaţia „anti-trust”. Comisia Europeană deţine puteri considerabile astfel încât să interzică orice activitate anti-competitivă şi să impună amenzi firmelor care nu respectă legislaţia.

„BRUXELLES A DECIS…” (“Brussels has decided…”) – Termenul „Bruxelles” este adesea folosit în mass-media cu referire la instituţiile Uniunii Europene, majoritatea având sediul în Bruxelles. Legile UE sunt înaintate de Comisia Europeană, dar Consiliul Uniunii Europene (miniştrii din guvernele naţionale) şi Parlamentul European (ales de cetăţenii UE) sunt organismele care dezbat, amendează şi, în ultimă instanţă, decid dacă legile propuse vor fi aprobate.

CAPACITATE DE ABSORBŢIE (Absorption/absorptive capacity) – Se referă la capacitatea unei ţări sau a unei organizaţii de a absorbi fonduri şi de a le utiliza efectiv. S-a întâmplat adesea ca ţările mai puţin dezvoltate să nu aibă această capacitate. De exemplu, o ţară poate primi destui bani care să-i ajute pe copii să urmeze şcoala primară – dar, lipsa profesorilor, a şcolilor sau a unui sistem administrativ ineficient face imposibilă cheltuirea acestor bani într-un termen scurt. Prin urmare, mai întâi trebuie să existe profesori specializaţi, trebuie construite şcoli, trebuie îmbunătăţit sistemul administrativ, ceea ce duce la ridicarea capacităţii de absorbţie a ţării respective.

COMPETENŢE (Competencies) – Acesta este eurojargonul pentru „puteri şi responsabilităţi”. Termenul este adesea folosit în discuţiile politice despre puterile şi responsabilităţile care ar trebui să revină instituţiilor UE şi cele ale autorităţilor naţionale, regionale şi locale.

CONSTITUŢIA UE (Constitution of the EU) – Fundaţia Uniunii Europene a fost ridicată pe pilonii a patru tratate de bază, fixând regulile de acţiune ale Uniunii. Aceste tratate s-au dovedit a fi prea stufoase şi greoaie, astfel încât liderii UE au decis înlocuirea lor cu un document mai scurt, simplificat, care să traducă scopurile şi obiectivele Uniunii şi să fixeze competenţele fiecărui organism. Acest nou document (denumirea tehnică este de „Tratat Constituţional”) este mai degrabă similar Constituţiei fiecărei ţări – chiar dacă UE nu este şi nici nu se vrea o singură „ţară”. Draft-ul Tratatului a fost înaintat în 2003 de Convenţia asupra Viitorului Europei.

CONVENŢIE (Convention) – Eurojargon desemnând un grup care reprezintă instituţiile UE, guvernele naţionale şi parlamentele şi care, împreună, schiţează un document important. Astfel de Convenţii au schiţat Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi draft-ul Constituţiei UE.

CONVENŢIA PENTRU VIITORUL EUROPEI (Convention on the future of Europe) – Bazele Convenţiei Europene au fost puse în decembrie 2001. Convenţia a avut 105 membri, la nivel de preşedinţi sau prim-miniştri ai statelor membre UE şi ai ţărilor candidate, parlamente naţionale, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Preşedintele Convenţiei a fost fostul preşedinte al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing. Misiunea Convenţiei a fost să întocmească un nou Tratat care să fixeze reguli clare de funcţionare a UE după procesul de lărgire. Convenţia şi-a încheiat activitatea pe 10 iulie, 2003.

Adaptare dupa: http://europa.eu/abc/eurojargon/index_en.htm