Cuvintul clona vine din cuvintul grecesc klon, care inseamnă saminta. In biologie indica posibilitatea de duplicare a patrimoniului genetic a oricarui organism. Asfel se pot dubla virusi, bacterii, molecule, organisme, plante si animale. O bună parte din vegetalele pe care le consumăm in alimentaţie sint clonate, adică cultivatorii inmulţesc plante pe care apoi le comercializează. Pentru acelaşi scop, alimentar, pot fi clonate şi animalele.

De cele mai multe ori expresia „clonare” este folosită in cazul reproducţiei asexuate, in sensul că dă posibilitatea de reproducere individuală biologică, fără implicarea sexualităţii.

Despre clonarea umană, pana la 13 octombrie 1993 (data primului experiment de clonare a embrionului uman) se vorbea doar ipotetic sau speculativ. Posibilele experimente la care se gindeau cercetătorii erau privite cu anxietate. Ideea de a dubla oameni, a căror demnitate  şi   personalitate sint unice era de neacceptat. Iar dublarea unor personalităţi ca Stalin sau Hitler  infricoşa pur şi simplu lumea!

Prima clonare de succes a unui animal a fost aceea a unei broaşte (1951), si asta pentru că monitorizarea procesului reproductiv a fost foarte simplă. Broasca produce intr-o ovulaţie o cantitate de 2000 de ovule, in comparaţie cu 20 pe care le produce şoarecele şi este uşor de urmărit, deoarece dezvoltarea embrionului are loc in afara corpului ei.

(Clonarea – Adevar sau Fictiune? – Valentina Parvulescu, Editura Mondoro)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SUSȚINEM

De peste un deceniu, promovăm comunități prietenoase cu vârsta, în care seniorii sunt activi și integrați, nu izolați. Prin Senior Card, aducem un strop de bunăstare în viața părinților și bunicilor noștri. Iar prin Seniorul.ro și Ghidul Seniorului, le oferim informații utile și accesibile care-i conectează la realitățile lumii de azi. Împreună, aceste proiecte transformă izolarea în conexiune și nesiguranța în demnitate.

DONEAZĂ PE BURSA BINELUI