Scurtă istorie a apariţiei creştinismului

Creştinismul reprezintă azi una din cele trei mari religii monoteiste, alături de islamism şi mozaism, care domină cu autoritate scena vieţii religioase pentru foarte multe popoare şi ţări.

Creştinismul a trecut prin perioade de zbucium, prin perioade de cădere şi mărire şi a lăsat urme adânci în istoria sa. În Europa se poate vorbi azi de o dominaţie a religiei creştine în viaţa spirituală, fie că este vorba de catolicism, de ortodoxism sau de neoprotestantism.

Practic, de facto, majoritatea cetăţenilor din Europa sunt creştini.

Dar cum a început totul? Care a fost istoria religiei creştine şi cum a reuşit această religie să cuprindă într-o perioadă de timp relativ mică o atât de mare suprafaţă de ţări, continente.

Creştinismul se bazează pe evenimentele petrecute acum 2000 de ani când, conform izvoarelor sale, pe pământ a venit Isus Hristos fiul lui Dumnezeu. Aceste evenimente reale sau nu, constituie baza religiei creştine.

Creştinismul îşi are obârşie, conform scrierilor bisericeşti, la Betleem, unde în timpul împăraţilor Tiberiu şi al lui Irod s-a născut Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

Despre acest eveniment ne stau mărturie mai multe surse: Evangheliile, scrierile patristice, scrisorile pauline, textele patristice, alte izvoare antice, rugăciunile, imnurile.

De exemplu, în Evanghelii se prezintă episodul Naşterea Domnului din Fecioara Maria şi Duhul Sfânt:

„Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.“

Isus Hristos s-a născut, conform scrierilor Bisericeşti, la Betleem. Despre acest fapt a scris şi Tertulian în opera sa patristică:

„Noi credem că există un singur Dumnezeu, creatorul lumii, care a făurit-o din neant prin cuvântul Său, născut înaintea tuturor veacurilor. Noi credem că acest cuvânt este fiul lui Dumnezeu, care s-a ivit de multe ori patriarhilor sub numele de Dumnezeu care i-a însufleţit pe profeţi, care a pogorât prin Sfântul Duh în pântecele Fecioarei Maria, s-a încarnat şi născut din ea; mai credem că acest cuvânt este Domnul nostru Isus Hristos care a propovăduit legea cea nouă şi noua făgăduinţă a împărăţiei cerului. Noi credem că Isus Hristos a făcut multe minuni, a fost răstignit, a înviat a treia zi după moartea sa şi s-a înălţat la cer.“ (TERTULIAN, De doctrina christiana, internet, http://www.thelatinlibrary.com)

Conform scrierilor patristice naşterea lui Isus a avut loc acum 2000 de ani.

Creştinismul reprezintă la ora actuală una din religiile monoteiste de prim rang din viaţa noastră cotidiană. Un mare număr de popoare din mai multe continente sunt astăzi creştine.

Dar cum a apărut creştinismul şi cum a reuşit ca în decurs de câteva secole să domine scena politică şi religioasă a lumii, cu precădere în Europa.

Din punct de vedere istoric, creştinismul a apărut odată cu naşterea lui Isus Hristos, în anul 1 / anul 33 î.e.n., pe timpul domnitorului roman Augustus. El s-a născut în Betleem, pe teritoriul actual al Israelului.

Despre acest eveniment mărturisesc mai multe izvoare: Evangheliile, scrierile patristice clasice, scrierile antice, alte opere.

Astfel, despre naşterea lui Isus, avem în Evanghelii următoarele citate: „Iar naşterea lui Isus a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif şi înainte ca să locuiască împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu croia să o facă de ruşine înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus pentru că el va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.“

„În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinus. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa şi din seminţia lui David. Să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşurat în scutece şi L-a culcat într-o iesle pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.“

Din punct de vedere istoric, împăratul Augustus a domnit între anii 27 î.e.n.-14 e.n., iar împăratul Tiberius între anii 14-37. În Istoria Bisericii Universale de pr.dr. Ioan Rămureanu se specifică: „Isus Hristos s-a născut în zilele lui Irod, regele Iudeii şi ale procuratorului roman Quirinus guvernator al Siriei, în timpul împăratului Augustus, cu câţiva ani înaintea erei creştine, al cărui început a fost stabilit de Dionisie cel Mic (+ 540) în anul 753 a.u.c.”

După datele cele mai probabile rezultă că Isus Hristos a trăit mai mult de 33 de ani, cât se crede în mod obişnuit, anume 35-36 de ani, socotind data naşterii Lui în 749-748 a V.C., iar data morţii pe cruce în anul 783 a.u.c., în timpul domniei lui Tiberius“

În opera patristică sunt numeroase date referitoare la Isus Hristos, ca întemeietor al religiei creştine.

Despre izvoarele „păgâne“, este ciudat că ele păstrează o oarecare tăcere asupra evenimentului, iar unele pasaje în timpul scriitorilor antici pur şi simplu nu existau.

De multe ori, termenii erau transcrişi greşit. Aceste fapte le veţi vedea la „izvoare păgâne” din acest capitol.

Tacitus spune: „Cristos, căpetenia de la care îşi luase numele, fusese osândit pe vremea împăratului Tiberius de către procuratorul Pontius Pilat.“ (TACITUS, Analles, cap XV, pag. 646, Ed. Hachette, Paris, 1922)

În original apare titulatura de Cristos: „Auctor nominis ejus Christus, Tiberio imperitante, per procuraturem Pontium Pilatum supplicio affectus erat.“ (TACITUS, Analles, cap XV, pag. 646, Ed. Hachette, Paris, 1922)

Numele Christus se poate traduce în Cristos, Hristos sau Christus. De asemenea, cei care neagă existenţa lui Isus, îl traduc prin Christus şi spun că este vorba de cu totul altă persoană.

Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu, pune bazele religiei creştine. El a săvârşit numeroase fapte.

Conform religiei creştine, el a început să predice după ce a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul, la vârsta de aproape 30 de ani şi după ce sa pogorât asupra Lui Duhul Sfânt.

Prima minune a fost minunea de la Cana, când a preschimbat apa în vin.

Timp de 3 ani, 30-33, a săvârşit numeroase minuni: învierea din morţi (Lazăr, fiica lui Iar), scoaterea duhurilor rele din oameni, felurite vindecări (orbi, ciungi, leproşi), potolirea furtunii, mersul pe apă, înmulţirea pâinilor şi peştilor ş.a.

Trebuie spus că lumea antică era o lume predispusă supranaturalului, în care mulţi oameni consideraţi magi făceau de altfel asemenea minuni: Apollonius din Tyana săvârşea vindecări miraculoase, împăratul Vespasian vindeca oameni.

Mesajul adus de Isus, conform scrierilor evanghelice, a fost al umanităţii şi speranţei: împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea, învierea, caritatea, desconsiderarea lucrurilor obţinute în viaţa terestră. Oricum ideea lui Mesia era larg răspândită în Imperiul Roman.

După o perioadă de aproape 33 de ani Isus a murit pe cruce, a înviat şi s-a ridicat la cer.

(Conflictul dintre pagansim si crestinism, Gheorghe Razvan-Gabriel, Editura Mondoro)