Structura religiei antice

Ca structură religia antică avea:

1) Preoţi şi preotese

Preoţii erau împărţiţi în colegii. Avem astfel colegiul preoţilor salieri (ai lui Marte), flaminali (ai lui Jupiter), arvali etc. De asemenea zeiţele aveau preotese: preotesele lui Minerva, Junona, Venus.

2) Templele

Templele reprezentau cerul zeilor. Acolo zeii erau glorificaţi prin sacrificii şi ceremonii.

Salustius spune: „templele imită cerul, altarele – pământul, statuile zeilor – viaţa, rugăciunile – principiul inteligenţei, simbolurile scrise puterilor superioare, plantele şi pietrele – materia, victimele sacrificate – viaţa iraţională din noi.“

Templele erau aşezate în zone înalte, în zone de o frumuseţe fără seamăn, în marile oraşe pe înălţimi sau coline, la sate şi chiar şi în peşteri.

3) Doctrina antică

Doctrina antică reprezintă partea esenţială a religiei antice.

Seneca spunea: „Mai întâi trebuie să crezi în zei, apoi să ştii că ei conduc lumea şi apoi să ştii că ei poartă de grijă oamenilor.“

Doctrina antică se referă la: geneza terrei, naşterea zeilor, natura zeilor, lumile subtile şi reale ale Universului, providenţa zeilor, naşterea omului, virtute, bunătate, lege, căi de comunicare cu zeii, structura psihicului uman şi răsplata zeilor.

4) Rugăciuni, sacrificii, ceremonii

Sacrificiile erau cheia religiei antice. Salustius spunea: „Rugăciunile fără sacrificii sunt doar discursuri. Sacrificiile sunt sufletul rugăciunii.“

Rugăciunile şi sacrificiile reprezentau chiar o comunicare cu zeii. Rugăciunile erau directe; ele se adresau zeilor.

„O sfântă zeiţă Pământ…“

„Părinte Marte, te rog şi te implor…“

Zeilor le plăcea arderile de jertfe. Ei veneau în sufletul oamenilor şi îi ajutau.

Ceremonialele erau pentru purificare şi pregătire (ex.: Misterele din Eleusis de comemorare a morţii), sau evocarea unui eveniment mitologic (ex.: Isiada sau ceremonia lui Isis).

De asemenea, religia antică avea foarte multe ritualuri: spălarea (purificarea) într-un râu curgător, rugăciuni în Larium către Pluton pentru a ocroti sufletele strămoşilor, etc.

5) Morala

Morala religiei antice este prea bine cunoscută. Doar oamenii pioşi şi buni le plăceau zeilor.

Darurile zeilor erau: „Virtutea, Cumpătarea şi Credinţa“.

Îndatoririle tinerilor erau: „Zeii, părinţii şi legile“.

Oamenii învăţau: să respecte părinţii (aceste sărbători de cinstire a părinţilor numite Parentalia, de cinstire a sufletelor părinţilor numită Laralia), să respecte zeii, să respecte oamenii, să găzduiască oaspeţii, să facă bine binele, să spună adevărul, să se conducă după virtute, să respecte tot ceea ce este viu, să respecte legile şi statul.

Acestea erau crezul omului moral în lumea antică.

Oamenii considerau că cei buni ajung în câmpiile Elizee sau Paradis unde este bine şi fericire, iar cei răi sunt chinuiţi în Tartar.

Morala antică se referă şi la pedepsirea unor fapte rele precum: lovirea de părinţi, necredinţa, impietatea, adulterul, omorul ş.a.

Aceasta era religia antică. O religie a binelui absolut, a moralei. Oamenii erau mai buni, mai curaţi. Doctrinele filosofice antice glorificau acest tip de religie, glorificau binele, bunătatea, chibzuinţa, blândeţea şi sacrificiul.

Ele ajutau fiinţa umană. Ei aveau până şi ideea de mântuire: cei buni erau ridicaţi la cer şi transformaţi în zei, ei erau nemuritori şi sălăşuiau cu zeii în Olimp. Astfel Romulus a fost ridicat la cer şi transformat în zeu sub numele de Quirinus, Hercule a fost ridicat de asemenea la cer, Asclepios de asemenea. Ei au primit răsplata lor de la zei.

Zeii au creat: lumea, omul, legile, principiile.

Zeii au apărat: lumea, omul, legile, principiile.

Astfel femeia a fost creată de Zeul Vulcan, iar bărbatul de titanul Prometeu.

Aşadar, religia antică departe de a fi o religie amorală, idolatră, era o religie a binelui în care cei buni erau recompensaţi şi cei răi pedepsiţi.

(Gheorghe Razvan Gabriel, Conflictul dintre pagansim si crestinism, Editura Mondoro)