Dupa declararea independentei, actul de nastere a Satelor Unite (1776), fostele colonii au trecut la inlocuirea vechilor statute coloniale acordate de Coroana cu constitutii statale care concetrau puterea in adunarile legislative (…) Astfel, conform primelor constitutii ale statelor americane, guvernatorii erau alesi de legislativ, care avea si dreptul de a nesocoti deciziile judecatoresti. Noile constitutii enuntau drepturile-libertati (bill of rights) si extindeau dreptul de vot.
La nivel national, Congresul Continental din 1776 il insarcinase pe John Dickinson din Delaware sa intocmeasca proiectul unei confederatii. Articolele Confederatiei au fost elaborate in 1777 si la sfarsitul anului urmator 11 state le ratificasera, urmand ca Delaware sa le semneze in 1779, iar Maryland, in 1781. Aceasta protoconstitutie investea intreaga autoritate a guvernarii nationale intr-un organism legislativ unicameral, Congresul, in care fiecare stat avea un vot, indiferent de numarul locuitorilor sai. Nu se prevedea existenta unor structuri nationale executive si judiciare care sa implementeze politica Congresului. In problemele importante, cum ar fi declararea razboiului, semnarea de tratate si aliante, baterea monedei si alte chestiuni legate de aparare si finante publice, Congresul avea nevoie de voturile a cel putin 9 state, iar pentru amendarea Articolelor era nevoie de unanimitate.
In scurta lor perioada de existenta (1777-1788), Articolele Confederatiei au contribuit la unele realizari importante: stabilirea numelui noii tari, Statele Unite ale Americii, castigarea razboiului de independenta, incheierea unor tratate comerciale cu tari europene, crearea viitoarelor departamente executive – Trezoreria, Posta, Afacerile Externe si Apararea. Poate cea mai importanta contributie a fost aprobarea Statutului Teritoriilor de Nord-Vest (Northwest Ordinance), in 1787, care a stabilit procedurile prin care noile state urmau sa fie admise in Uniune.
In scurt timp au aprut si dezavantajele Confederatiei, legate mai ales de slabiciunile guvernarii. Astfel, guvernarea la nivel national era complet dependenta de state. Pentru a dispune de efective militare, Congresul trebuia sa ceara trupe din partea statelor si se intampla adesea ca acestea sa nu onoreze solicitarea. Congresul avea dreptul sa impuna taxe si impozite, dar statele erau cele autorizate sa le colecteze de la cetatenii lor. In practica, statele nu varsau cu regularitate banii la bugetul national.
Congresul Continental nu avea puterea de a reglamenta relatiile comerciale interstatale si comertul exterior. Deoarece statele urmau politici comericale independente, rezultatul a fost haosul economic (…) O alta consecinta a slabiciunii guvernarii nationale era si lipsa unei structuri si a unei proceduri de a rezolva conflictele dintre state (…) Totusi, Articolele Confederatiei au reprezentat baza primei experiente a autoguvernarii in fostele colonii.

(Iulian Cananau, O istorie documentara a SUA, Editura Agatha)