Darwin ne spune ca multe soiuri de maimute au aplecare spre bautura ceaiului, a cafelei si a spirtoaselor (…)
Va sa zica placerea noastra pentru ameteala artificiala, produsa prin plante si preparatele lor, este intemeiata pe o predispozitie stramoseasca (…)
Nu ne vom mira dar de latirea cea mare a acelui obicei si de feluritele mijloace pentru multumirea lui. Canepa, macul, vita de vin, tutunul etc., etc. sunt produse ale naturii cu care omul isi nutreste pasiunea lui pentru ameteala.
Exista insa un fel de betie deosebita intre toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arata a fi privilegiul exclusiv al omului (…): este betia de cuvinte.

Cuvantul, ca si alte mijloace de betie, e pana la un grad oarecare un stimulent al inteligentei. Consumta insa in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel incat sa se prea eterizeze si sa-si piarda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei (…)
Simtpomele patologice ale ametelii produse prin intrebuintarea nefireasca a cuvintelor ni se infatiseaza treptat dupa intensitatea imbolnavirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivita a vorbelor in comparatie cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de imbracaminte. In curand se arata al doilea simptom in departarea oricarui spirit si in intrebuintarea cuvintelor seci; atunci tonul al vocalelor si consoanelor a uimit mintea scriitorului sau vorbitorului, cuvintele curg intr-o confuzie naiva si creierii sunt tulburati numai de necontenita vibrare a nervilor acustici. Vine apoi slabirea manifesta a inteligentei: pierderea oricarui sir logic, contrazicerea gandirilor puse langaolalta, violenta nemotivata a limbajului.

Titu Maiorescu, Betia de cuvinte in „Revista contimporana” (Studiu de patologie literara) 1873