Sintaxa unei limbi arata care asociatii de termeni sunt permise si care nu. Nu pretutindeni insa sintaxa gramaticala a limbilor naturale indeplineste functia de eliminare a combinatiilor de cuvinte lipsite de sens. Sa luam ca exemplu urmatoarele doua siruri de cuvinte:

1. Cezar este si
2. Cezar este un numar prim

Primul sir (1) este constituit contrar sintaxei; sintaxa cere ca pe locul trei sa stea nu un cuvant de legatura, ci un predicat ori un substantiv (cu articol) sau un adjectiv (…) la fel si sirul (2), constituit conform sintaxei; caci el are aceeasi forma gramaticala ca si enuntul tocmai denumit. Totusi (2) este lipsit de sens. „Numar prim” este o proprietate pentru numere. Deoarece (2) apare ca un enunt, insa nu este propozitie, nu spune nimic, nu da expresie nici unui continut existent, nici unuia neexistent, numim atunci acest sir de cuvinte o „pseudo-propozitie”. Prin faptul ca sintaxa gramaticala nu este lezata suntem ademeniti, la prima vedere, catre parerea eronata ca am avea de-a face cu o propozitie, chiar daca si una falsa (…) Faptul ca in limba obisnuita este posibila formarea de siruri de cuvinte lipsite de sens, fara insa a leza regulile gramaticii, ne arata ca, din punct de vedere logic considerata, sintaxa gramaticala este insuficienta. Daca sintaxa gramaticala ar corespunde exact sintaxei logice, atunci nu ar mai putea exista nici o pseudo-propozitie.

(Rudolf Carnap, Vechea si noua logica, Editura Paideia)