Cand scriu aceste randuri, Sorin Ovidiu Vantu va fi aparut la Marius Tuca Show. Numerosii telespectatori vor vedea ca e brunet, costeliv, cu mustata, poate chiar cu barba nerasa de cateva zile, si ca vorbeste repede si precis. Nu stiu daca la televizor se va sesiza formidabila mobilitate, de nevastuica, a privirii. Nu stiu daca isi va aprinde o tigara de foi in timpul emisiunii. Oricum, aparitia lui in carne si oase nu va aduce nici o iluminare cutremuratoare in mintile noastre de telespectatori. Ar fi fost mai sugestiv daca pe ecran ar fi aparut, onduland usor, o silueta plasmatica, fumurie si lunguiata, cu un trabuc infipt in ceea ce ar trebui sa fie chipul. Pentru ca domnul SOV nu exista. El este doar una dintre nenumaratele fete pe care le poate lua creatura mimetica inchegata din fumul armelor care au tras foc automat pe 25 decembrie 1989 intr-o cazarma din Targoviste (…)

Toti cei manjiti de Vantu, cica economisti, finantisti, social-democrati declara ca li se pare firesc sa primeasca sume enorme, conforme cu valoarea lor. Nici unul – economisti, finantisti, social-democrati… – nu crede ca ar fi trebuit sa-si puna intrebarea: de unde are asta atatia bani, intr-o economie care abia isi trage sufletul, intr-o tara mancata pe jumatate de saracie, ca sa ma plateasca pe mine regeste? Nici unul – economisti, finantisti, social-democrati… nu-si pune intrebarea cruciala pentru orice factor public de decizie si influenta, intr-o tara cu economie si politica sanatoase: de unde vin banii? Nu fabricile energofage, ci Vantu si nerusinatii lui clienti politici reprezinta cea mai grea mostenire pe care ne-a lasat-o Ceausescu. Pentru ei, banii nu au miros. Pentru noi, ceilalti, banii miros a durere si disperare, a foame si boala, a moarte si umilinta…

(Cristian Tudor Popescu, „Banii au miros”, cotidianul Adevarul, 8 ianuarie 2002)