Liberalismul romanesc a ramas in cadrul principiilor esentiale ale liberalismului, parasind insa sau elasticizand acele formule practice ale conceptiei clasice, care s-au dovedit perimate in contact cu realitatile vii si transformarile progresive ale organismului social romanesc. Dominat de convingerea adanca ca politica pozitiva inseamna in primul rand infaptuire pe toate fatetele complexului colectiv, – n-a ezitat – si aici rezida marea vitalitate a liberalismului romanesc – n-a ezitat sa puna fapta inaintea unei formule, oricat de seducatoare.
Principiile clasice ale liberalismului isi au obarsia in frenezia idealista a unei generatii de economisti, care n-au fost decat rareori ganditori politici; puritatea acestui idealism i-a impins sa construiasca o ideologie, ale carei imperfectiuni in atingere cu nevoile categorice ale vietii, – au aparut treptat in masura in care s-au tot multiplicat si complicat functiunile sociale.
Au elaborat, cum se spune in stiinta logicei, principii normative.

(Petre I. Ghiata, Arta politica)